My Universe

Asta sunt eu

Buna, tuturor! Am scris articolul acesta acum vreo 2 seri, insa am ezitat sa-l postez. Am vrut sa ma vedeti ca pe o adolescenta a carei singura preocupare este moda, cum ar fi normal pentru varsta mea, dar cred ca pana si eu am scapari, in care nostalgia isi face usor-usor loc. Am decis sa ma deschid in fata voastra asa cum sunt, with flaws and all. Acesta este motivul pentru care postez acest articol.

Stau in balcon, pe un fotoliu mare si confortabil. Pe masuta de alaturi se afla laptopul meu, alaturi de un pahar de vin rosu (iubesc vinul rosu!). Afara ploua cu galeata, cum s-ar spune. Sunetul scos de stropii de apa rece ce se lovesc de geam se impleteste perfect cu melodia pe care o ascult. Este vorba despre Yanni – Face in the photograph; am descoperit-o din intamplare (una fericita, as spune).

Citesc. Iubesc sa citesc. Iubesc sa citesc ceea ce-mi hraneste sufletul. Urasc sa citesc obligata de circumstante. „Jane Eyre” se odihneste la mine in poala. M-am oprit pentru o clipa destul de indelungata pentru a observa lumea inconjuratoare. Mai iau o ultima gura de vin si ma ridic in picioare si ma uit pe fereastra la oameni, sau mai degraba sa spun la absenta acestora?! Asa ar fi adecvat. Furtuna de afara i-a alungat; este firesc, nu? Insa daca pe mine m-ar prinde furtuna, jur ca nu as da bir cu fugitii. Furtuna reprezinta prin natura sa neasteptata, de cele mai multe ori, si prin puterea sa o metafora pentru tot ce se intampla rau in viata unei persoane. De ce oare? Adesea m-am intrebat inca de cand eram un copil. Oamenii cand se confrunta cu greutati in viata trebuie sa fuga de ele sau sa se lupte pentru a le invinge? Evident, a doua varianta. Atunci de ce cand vine vorba de a o aplica, cu totii suntem tentati sa alegem varianta ce, mai mereu, ne face sa parem lasi?

Furtuna este ceva negativ. Cel putin asta afirma cu tarie majoritatea oamenilor. Este foarte probabil ca ei sa fi uitat ca dupa ce acest fenomen dispare, natura capata o frumusete si o mireasma de neegalat. Sunt eu oare singura nebuna ce adora mirosul de dupa ploaie?

Stand in picioare simt cum incet incep sa mi se raceasca membrele, asa ca imi iau laptopul in camera si ma asez in patul meu, in intuneric deplin si gandindu-ma pentru prima oara in perioada recenta la…nimic. Ciudat. Stiu. Mereu sunt „absorbita” de lumea reala, cu probleme serioase ce necesita solutii intr-un timp cat mai scurt. De multe ori am incercat sa ma dezlipesc de lume, sa nu ma mai implic in problemele vietii altora, dar nu am reusit niciodata. De ce? Pentru ca sunt grijulie, pentru ca nu suport sa vad lumea trista, posomorata, pentru ca urasc sa vad persoanele apropiate mie ranite, pentru ca asa sunt eu. Din toata grija, loialitate si sprijinul neconditionat pe care il ofer prietenilor, familiei intotdeauna cea care a ajuns sa fie profund dezamagita am fost eu. Ironic, nu? Dar nu pot sa fac nimic. Asta sunt eu. Oamenii trebuie sa ma placa pentru cine sunt cu adevarat, nu pentru cine incerc eu sa par!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s